Înainte de toate sunt un om care a trăit ani întregi în perfecționism, autocontrol și teamă de judecată. 

Am crescut într-un mediu în care „a fi suficientă” însemna să performez, să fiu cuminte, să nu deranjez și să nu arăt slăbiciune.
Am schimbat cariere, țări, responsabilități și titluri, mereu cu sentimentul că „trebuie să fie mai mult”. 

Ani de zile, am făcut tot „ca la carte”: job stabil, rezultate, imagine bună, standarde înalte.

În timp ce viața mea „arăta bine” din exterior, în interior simțeam o ruptură fină, dar persistentă. Eram tot mai obosită, mai deconectată, tot mai departe de mine.

Punctul de cotitură a venit când viața m-a zguduit din temelii. Pierderea tatălui meu m-a forțat să mă uit cu adevărat la mine, la ce trăiesc, la cum mă abandonez.
Atunci am înțeles că nu mai pot trăi doar din „trebuie”.

Am renunțat la drumul „sigur”, am început să lucrez cu mine, să-mi înfrunt fricile, să-mi ascult corpul și emoțiile pe care le ignorasem ani de zile. Așa am ajuns la coaching, la abordare somatică și trauma-informed – și, în timp, la o versiune a mea autentică și împăcată.

Astăzi, îmi dedic munca femeilor care se află exact în acel spațiu: între roluri, între versiuni, între trecut și viitor. Femeilor care s-au pierdut în responsabilități și „trebuie”, dar care simt în interior o voce care încă șoptește: „E timpul să mă întorc la mine.”

Coachingul pentru mine nu este o tehnică, ci o reîntoarcere. O reîntoarcere la adevărul tău. Iar ghidul “The inner compass” este parte din această călătorie, una pe care nu o mai faci singură.